Noua Lege Offshore a fost a adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor în calitate de for decisiv. S-au înregistrat 248 de voturi “pentru”...
Cu o majoritate de peste 95%, Parlamentul de la Helsinki a votat, marţi, în favoarea aderării Finlandei la NATO. Acest fapt permite...
Florin Cîţu spune că va merge la congresul PNL de duminică. De asemenea, fostul șef al acestui partid consideră că că moţiunea...
“Se ascut săbiile” în PNL. Liderul Florin Cîţu a afirmat, vineri, că şedinţa Biroului Executiv în care s-a decis convocarea Consiliului Naţional...
“În timp ce întreaga Europă luptă împotriva propagandei anti-UE şi anti-NATO, la Teatrul Naţional, sub ochii directorului interimar aflat în sală, se...
România are, în fine, un Executiv cu puteri depline, după aproape 3 luni de criză politică. Plenul Parlamentului a acordat, joi, votul...
Cei 157 de senatori şi deputaţi ai Partidului Social Democrat vor vota moţiunea de cenzură la vedere, a anunţat Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele...
Alegeri parlamentare, duminică, în Germania, pentru alegerea celui de-al 20-lea Bundestag german. Peste 60 de milioane de nemți au drept de vot,...
În contextul tensiunilor din Coaliție și al agitației de pe scena politică, PNL îşi reafirmă sprijinul pentru premierul Florin Cîţu. Biroul Permanent...
Marți și Ziua Z pentru Guvernul Cîțu. Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit în şedinţă comună pentru a dezbate şi vota moţiunea...
Parlamentarii USR PLUS vor participa, marți, la şedinţa plenului reunit al Parlamentului şi vor vota împotriva moţiunii de cenzură pentru înlăturarea Guvernului...
Renate Weber a fost revocată de la conducerea instituţiei Avocatul Poporului. Parlamentul a luat această decizie, prin votul senatorilor și deputaților. S-au...
Oficialii PSD au anunţat, marţi, că se opun deciziei coaliţiei de guvernare de a anula tranşele de majorare a alocaţiilor pentru copii...
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă pe Sănătate, depusă de PSD. Au fost 140 de voturi “pentru”, 161 “împotrivă” şi...
Au fost aduse modificări la hotărârea de Guvern privind starea de alertă, în baza propunerilor formulate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de...
Pentru toate persoanele aflate în carantină sau izolare, urmare a faptului că sunt contacţi ai unor bolnavi COVID, se va asigura dreptul...
13 secţii organizate pe teritoriul României au la dispoziție cetăţenii Republicii Moldova pentru a vota duminică, la turul doi al alegerilor prezidenţiale...
Zeci de arestări au fost operate în oraşele americane Portland şi New York, în timpul demonstraţiilor din noaptea care a urmat alegerilor...
Donald Trump revine pe Twitter cu o nouă postare controversată. Acesta le cere americanilor care au mers deja la vot să-și schimbe...
Surpriză de proporții în Capitală. Candidatul independent Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi USR PLUS, a obţinut o victorie detașată – 42,78%...
Moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, a fost adoptată. miercuri, în Camera Deputaților. Moţiunea simplă, intitulată “Virusul...
Senatul a respins, în şedinţa plenului de miercuri, Ordonanța privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Proiectul de respingere a fost adoptat cu 86...
Pensiilor speciale vor fi eliminate, în urma votului de marți, din sesiunea extraordinară a Camerei Deputaților! Astfel, magistrații își pierd privilegiile! Au...
Procesul electoral la al doilea tur al scrutinului prezidențial nu a fost lipsit de probleme. Aproape 100 de sesizări au fost făcute...
Participarea la vot în Diaspora a întrecut așteptările, iar duminică după-amiază se înregistrau cozi la secțiile din zona Stratford. Ambasada României la...
Klaus Iohannis, președintele în exercițiu al țării, a votat de la prima oră a zilei, la Liceul Jean Monnet din Capitală, și...
Traian Băsescu, președintele PMP a mers la vot, împreună cu soția sa, la Liceul Jean Monnet din Capitală. Totodată, Băsescu a publicat...
Miercuri este ultima zi de înscriere a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidenţiale. Alegătorii care doresc să voteze în străinătate,...
A început perioada electorală în vederea scrutinului pentru desemnarea președintelui României, din noiembrie, iar oficialii spun că pentru a se evita cozile...
Socialistul italian David Sassoli este noul președinte al Parlamentului European, în urma alegerilor care au avut loc la Strasbourg. În vârstă de...
Românii din afara ţării vor putea vota, astfel, la alegerile prezidenţiale pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă şi duminică. Legea...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co