Noua Lege Offshore, adoptată de Camera Deputaților

Noua Lege Offshore a fost a adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor în calitate de for decisiv. S-au înregistrat 248 de voturi “pentru” şi 34 de voturi “împotrivă”. Legea reglementează un set de măsuri cu privire la stabilitatea regimului fiscal şi de redevenţe petroliere.
Astfel, titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi/ sau onshore de adâncime aflate în curs de executare li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, regimul de redevenţe şi regimul fiscal specific aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare existente la data de 1 ianuarie 2023.
De asemenea, limita maximă a deducerii investiţiilor nu poate depăşi 40% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare.
Pe toată durata derulării acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi onshore de adâncime, titularii acordurilor, inclusiv operatorii economici afiliaţi acestora, au dreptul de a comercializa în mod liber hidrocarburile produse din perimetrele petroliere respective, la preţurile şi în cantităţile stabilite de aceştia, în condiţiile legislaţiei naţionale şi europene în vigoare.
Prin excepţie, Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Energiei, poate introduce restricţii temporare de preţ şi vânzare pentru cantităţile necesare în vederea asigurării consumului clienţilor casnici şi producătorilor de energie termică destinată populaţiei, precum şi a celor necesare îndeplinirii obligaţiilor ce decurg mecanismelor europene de solidaritate prevăzute de reglementările europene.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.