Parlamentul Finlandei: Peste 95% din voturi pentru aderarea la NATO

Cu o majoritate de peste 95%, Parlamentul de la Helsinki a votat, marţi, în favoarea aderării Finlandei la NATO. Acest fapt permite trimiterea candidaturii oficiale a ţării nordice la sediul Alianţei Nord-Atlantice, transmit agențiile internaționale de presă.
La capătul unei şedinţe parlamentare de două zile, proiectul de aderare a fost adoptat cu 188 de voturi pentru, opt contra şi nicio abţinere.
Sauli Niinistö, președintele Finlandei
“Este astăzi o zi istorică. Finlanda își va maximiza securitatea și nu este altă cale pentru nimeni”.
Mai trebuie acum ca președintele Finlandei să semneze cererea de aderare, înainte ca documentul să poată fi predat, împreună cu o solicitarea similară din partea Suediei, la cartierul general al NATO de la Bruxelles.
Cererea Suediei a fost deja semnată, marţi dimineaţă, de către ministrul de externe din această țară.
Invazia militară rusă asupra Ucrainei a redeschis dezbaterea în Suedia şi Finlanda cu privire la statutul lor militar. Cele două ţări vecine sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor ’90 prin intermediului programului ”Parteneriat pentru Pace”, relatează Agerpres.
Cele două state vecine intenţionează să adere simultan la NATO, organizaţie ce are 30 de state membre, inclusiv România.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.