Stiri

Regina, din nou în public. A inaugurat linia de metrou… “Elizabeth”

Apariţie-surpriză a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii! A participat la o ceremonia care a marcat finalizarea liniei de metrou din Londra numită în onoarea sa, informează Reuters. Regina, care a purtat o pălărie şi o haină de culoare galben aprins, i-a avut alături pe fiul ei, Edward, şi premierul Boris Johnson.

Aceasta este cea mai recentă ieşire publică pentru monarhul în vârstă de 96 de ani care, în pofida faptului că nu a rostit discursul în Parlament săptămâna trecută din cauza unor problemele de mobilitate.

Proiectul feroviar de 24 de miliarde de dolari trebuia iniţial inaugurat în decembrie 2018, însă a fost amânat de mai multe ori din cauza unor probleme la sistemele de testare şi semnalizare de siguranţă, chiar înainte de începutul pandemiei.
Denumită iniţial “Crossrail”, linia “Elizabeth” va conecta destinaţii aflate în vestul Londrei, inclusiv aeroportul Heathrow şi Reading, cu Shenfield în est. Această linie se va deschide publicului pe 24 mai.

Regina Elizabeth a fost văzută în public doar de câteva ori după ce a petrecut o noapte în spital în luna octombrie anul trecut pentru o afecţiune nespecificată, după care i s-a recomandat de către medici să se odihnească.

De atunci, a participat la angajamente publice fie de la distanţă, fie la domiciliul său de la Castelul Windsor şi nu a fost prezentă la deschiderea lucrărilor Parlamentului de săptămâna trecută, amintește Agerpres.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co