Tunisia a fost la un pas de o nouă tragedie feroviară. Cel puţin 95 de persoane au fost rănite luni, în urma...
Grav accident feroviar în vestul Cehiei! Cel puţin doi oameni au murit şi peste 40 au fost răniţi, în coliziunea a două...
Toamna și-a intrat calendaristic în drepturi, dar timpul frumos și prețurile reduse îi determină pe tot mai mulți români să ia calea...
Capacitatea de transport feroviar va fi suplimentată în perioada Sărbătorilor Pascale, iar călătorii trebuie să respecte distanţa socială prin aplicarea regulii “un...
Întrega planetă este în plin război cu virsusul nemilos care a luat zeci de mii de vieţi, iar măsurile sunt speciale atât...
Prăpăd în țară! Zeci de drumuri naționale și autostrada A2 au fost afectate de vremea rea care a lovit România în ultimele...
CFR Călători introduce un tren suplimentar către litoral, între București şi Constanța. Acesta va prelua fluxul mare de călători din următoarele 2...
Măsuri speciale luate de conducerea CFR Călători pentru venirea Suveranului Pontif în România. Astfel, vor fi puse în circulaţie garnituri la capacitatea...
Vești bune de la CFR! Trenurile către cele mai solicitate destinaţii pentru petrecerea Sărbătorilor pascale vor fi suplimentate cu vagoane, în perioada...
Uniunea Europeană a lansat un program prin care acordă permise de călătorie „Interrail” tinerilor europeni. Iniţiativa a fost gândită pentru a contura...
Se apropie minivacanța de 1 mai, perioadă în care toate stațiunile de la malul mării sau cabanele și hotelurile de la munte...
Minivacanţa de Paște schimbă programul trenurilori, în special spre cele mai solicitate destinaţii: Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Satu Mare, Timişoara, Vatra...
S-a circulat cu dificultate în această dimineață la metrou, după mai multe probleme întâmpinate în mai multe stații. Metrorex a precizat că...
Calatorii intampina astfel de probleme zilnic la casele de bilete di Bucuresti . Trenurile CFR Calatori au devenit insuficiente si neincapatoare ,...
Comisia Europeană a lansat, luni, o investigaţie aprofundată pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor operatorului de transport...
Trenurile care circulă pe ruta Bucureşti – Constanţa şi retur, precum şi cele care merg dinspre Piteşti şi Craiova către Capitală au...
CFR Călători și Direcția de Poliție Transporturi din cadrul I.G.P.R. au început deja controalele în trenuri după introducerea serviciului de pază în...
Două trenuri de pasageri s-au ciocnit astăzi în provincia iraniană Semnan (centru-nord), soldându-se cu cel puțin 8 morți și 23 răniți, informează...
De astăzi și până la 13 septembrie, cu trenurile Litoral vom putea călători de la București spre mare în numai 2 ore,...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co