Stiri

Agenţi de pază în trenuri

CFR Călători și Direcția de Poliție Transporturi din cadrul I.G.P.R. au început deja controalele în trenuri după introducerea serviciului de pază în trenuri. Activitatea agenților de pază se desfășoară în special în garniturile cu risc ridicat de călătorie frauduloasă în care se înregistrează și un grad îngrijorător de infracționalitate.

Ieri, 9 mai, au fost verificate trenurile: R 8012 Fetești –București Obor; R 8001 București Obor – Constanța; R8014 Fetești – București Obor; R 8011 București Obor – Fetești și R 8002 Constanța – București Obor.

În cele 5 trenuri, care au circulat cu capacități între 250 și 500 locuri/tren și grade de ocupare între 40% și peste 100%, au fost depistați fără legitimații de călătorie 275 de pasageri, cărora le-au fost eliberate bilete la tarif de taxare în tren. De asemenea, 217 pasageri care au urcat din stațiile fără puncte de vânzare legitimații de călătorie au plătit un tarif similar celui de la casa de bilete.

Călătorii care refuză achitarea biletului de taxare în tren vor avea de achitat

– amendă contravenţională, care este cuprinsă între 250-400 lei;

– tariful de transport (bilet taxare în tren) pentru distanţa aferentă;

– tarif suplimentar în valoare de 300 lei;

– speze poştale şi tarif de identificare în valoare de 30,8 lei.

Conform reglementărilor în vigoare, pasagerii care urcă din punctele de oprire unde nu sunt case de bilete au obligaţia de a se prezenta imediat după urcarea în tren la personalul feroviar pentru a-şi cumpăra bilete, la un tarif similar celui de la casa de bilete.

Acţiunile de control se vor derula şi în perioada următoare, în toate trenurile de pasageri, la nivelul întregii rețele feroviare, în special în zonele generatoare de fluxuri importante de trafic. Acestea fac parte din demersul CFR Călători de a oferi pasagerilor un transport în condiţii decente.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co