Reformele în domeniul Justiţiei nu mai pot întârzia, susține preşedintele Klaus Iohannis. Șeful statului, care a participat marți la prezentarea raportului de...
Preşedintele Klaus Iohannis consideră că reanalizarea Legilor Justiţiei nu mai poate fi amânată și este nevoie de dezbateri ample în Parlament. Iohannis...
Peste 100 de profesori și studenți de la mai multe facultăți din cadrul Universității București și-au manifestat astăzi nemulțumirea față de modificările...
Comisia Iordache va relua mâine, începând cu ora 15.00, votul cu privire la modificările aduse Codului Penal. Cu această ocazie vor fi...
Deputatul PNL Ioan Cupșa a anunțat, joi, după ședința Comisiei Iordache, că există posibilitatea sesizării pentru a patra oară a Curții Constituționale,...
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat miercuri, la „Ora Guvernului”, din Senat, unde a fost convocat de opoziție pentru a da explicații...
„Vrem Europa, nu dictatură” – este noul protest de amploare anunțat de grupurile „Corupţia ucide” şi #Rezistenţa pentru data de 12 mai,...
Comisia specială a votat modificările legii privind organizarea judiciară. Cu 11 voturi pentru și 6 împotrivă, membrii comisiei speciale conduse de social-democratul...
Curtea Constituţională dezbate miercuri sesizările USR la legile Justiţiei, acestea fiind depuse în data de 22 ianuarie şi vizând modificările aduse legilor...
Colegiul Național al PMP a votat sâmbătă validarea alegerilor din 22 de organizații județene ale partidului. Totodată, au fost desemnați cinci președinți...
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la conferinţa comună cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, că a discutat cu oficialul european despre situaţia...
Preşedintele Senatului a declarat, marţi, prezent la conferinţa Platformei 3.0 a fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir, că dezbaterea privind modificarea legilor justiţiei...
După ce la nominalizarea Vioricăi Dăncilă a spus că dă o nouă şansă PSD, preşedintele Klaus Iohannis a transmis, la ceremonia de...
Scrisoarea trimisă de Comisia Europeană premierului desemnat Viorica Dăncilă şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului privind situaţia justiţiei din România reprezintă...
Înfiinţarea secţiei pentru anchetarea procurorilor şi judecătorilor este constituţională, a decis astăzi CCR care a admis parţial criticile de neconstituţionalitate aduse modificărilor...
Obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de ÎCCJ şi PNL referitoare la modificările aduse legilor Justiţiei, adoptate de Parlament la finalul anului trecut, figurează...
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că liberalii nu semnează sesizările la CCR privitoare la legile justiţiei anunţate de USR, deoarece...
19 asociaţii îi cer preşedintelui să intervină, în calitatea sa de mediator, pentru ca ţara să nu devină un proiect blocat din...
Judecătoria Sectorului 1 susţine că modificarea codurilor poate produce ” un grav dezechilibru între drepturile procesuale ale suspectului sau inculpatului şi drepturile...
Un proiect de lege semnat de mai mulți deputați PSD propune ca pentru infracțiuni de evaziune fiscală, care atrag condamnări la închisoare...
În jur de 500 de judecatori şi procurori au protestat, luni, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, exprimându-şi nemulţumirea faţă de modificările...
Sedinta pentru legile Justiţiei s-a reluat luni, la ora 9.00, cu dezbaterea amendamentelor şi elaborarea Rapoartelor la modificările legilor justiţiei 303, 304...
Curtea Constituţională a respins, miercuri, cu majoritate de voturi, ca neîntemeiate, sesizările PNL şi USR privind modul în care a fost înfiinţată...
Propunerile de modificare a legilor 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind CSM vor intra, miercuri, în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor,...
Cu 12 voturi „pentru” și 5 voturi „împotrivă”, majoritatea PSD-ALDE-UDMR din Comisia specială condusă de Florin Iordache a aprobat modificarea Legii nr....
Câteva sute de persoane s-au adunat la Palatul Parlamentului pentru a protesta faţă de adoptarea legilor justiţiei, manifestanţii având fluiere şi pancarte...
Zeci de utilizatori români ai Facebook s-au plâns că au avut conturile blocate în urma protestelor de duminică. O purtătoare de cuvânt...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co