Anul 2018 nu va aduce nici o schimbare în ceea ce privește formatul variantelor de subiecte, iar examenele de Evaluare Naţională şi...
Veste bună pentru elevii din Sectorul 2. Numărul burselor acordate acestora a crescut semnificativ. Astfel, cele mai numeroase burse școlare se încadrează...
Elevii Sectorului 2 vor beneficia de un nou proiect finanțat de administrația locală. Acesta este intitulat “Ne cunoaștem valoarea și valorile” și...
Primăria Capitalei ar putea finanța, cu ocazia Centenarului, două cărți, „Istoria Ilustrată a României pentru elevi” şi „Istoria Ilustrată a Românilor pentru...
Elevii din clasa a opta vor avea o nouă materie obligatorie. Este vorba de Educație Financiară, care va fi introdusă în programă...
Plenul Senatului a adoptat, marţi, cu 75 de voturi “pentru”, 23 „împotrivă” şi 2 abţineri, Legea manualelor şcolare. În cadrul dezbaterilor, senatorul...
Târgul Oferta Educațională şi-a deschis porţile astăzi și se va desăşura până vineri. Evenimentul are loc în Parcul Tineretului, intrarea Gheoghe Șincai....
Abandonul școlar rămâne una dintre vechile probleme românești nerezolvate, deși statul s-a implicat financiar pentru combaterea fenomenului. Potrivit specialiștilor, cele mai multe...
Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a depus în Parlament o propunere legislativă prin care profesorii nu vor mai avea permisiunea de a folosi...
Zeci de elevi şi profesori au protestat, marţi, în faţa ministerului Educaţiei faţă de modalitatea de repartizare a locurilor în facultăţi. Dascălii...
Ministrul Educației, Liviu Pop, a cerut, luni, directorilor de școli de la nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București să verifice până la...
Elevii din clasele din învăţământul primar, dar şi grupele din învăţământul preşcolar revin, luni, la cursuri, după ce au avut vacanţă în...
Învățăm, învățăm, dar degeaba. Este una dintre concluziile trase în urma unui sondaj al Institutului Național de Statistică, valabilă pentru un procent...
Parlamentarii PSD vor merge, săptămâna aceasta, în Comisia de administrație a Camerei Deputaților pentru a-și expune proiectul de lege prin care se...
Elevii din Bucureşti şi din judeţele Giurgiu și Brăila nu merg la şcoală joi, 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației. Asta...
Prima zi liberă pentru elevi și profesori, după începerea anului școlar 2017-2018, va fi pe data de 5 octombrie, când este sărbătorită...
Se aproprie Floriile, prilej numai bun ca oamenii să fie mai darnici cu cei din jurul lor, cei care nu au tot...
Sute de mii de elevi care termină liceul în România nu au o pregătire profesională, nu promovează Bacalaureatul și nu se pot...
Rezultatele obținute la simularea Bacalaureatului, la care au participat elevii claselor a XI-a și a XII-a, arată că doar 38 la sută...
Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a vor avea loc între 23 mai şi 10 iunie, a...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co