Vor fi înființate noi comisii parlamentare speciale

Parlamentul doreşte înființarea a două noi comisii speciale. Prima va avea scopul analizării și actualizării legilor din domeniul securității naționale, iar cealaltă va elabora Codul Administrativ.
Înfiinţarea comisiei pentru legile siguranţei naţionale a fost anunţată la sfârşitul lunii ianuarie de liderul PSD, Liviu Dragnea. A fost susținut și de preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, în opinia căruia măsura este utilă.
„Cred că e util să avem o comisie care să analizeze propunerile de modificare legislativă, având în vedere că sunt multe legi care datează, cred că de la începutul anilor ’90, şi ele trebuiesc puse în acord cu noile realităţi politice şi cu noile ameninţări la care România, la fel ca şi alte ţări din Uniunea Europeană şi membre NATO, trebuie să facă faţă”, a precizat Tăriceanu.
Inițiativa a fost criticată de liberali, care susțin că nu este necesară înființarea comisiilor speciale, atât timp cât există deja unele permanente și de specialitate.
”PSD vine cu înfiinţarera unor comisii speciale. Eu am propus desfiinţarea tuturor comisiilor şi să lucrăm numai cu comisii speciale sau să facem comisii pentru studierea clorofilei… Ceea ce mi se pare absolut aberant este faptul că avem aceste comisii care asta fac, cu oameni specializaţi, cu reprezentare politică din toate partidele”, a declarat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Ben-Oni Ardelean.
Camera Deputaților și Senatul se vor reuni în plen comun, miercuri, pentru a supune la vot înființarea celor două comisii.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.