Stiri

Tot mai multe decese din cauza COVID-19 și mai multi pacienți în stare gravă

Situația devine tot mai rea pe secțiile de Terație Intensivă din țară unde sunt tratați bolnavi COVID-19. Toate locurile sunt ocupate, după ce s-a înregistrat un nou record, de 1.405 pacienți la ATI, dintre cei peste 13.200 spitalizați.

Astfel, medicii caută soluții pentru a da fiecărui bolnav o șansă la viață. Și numărul celor care au pierdut lupta cu boala este în creștere. În ultimele 24 de ore au murit 175 de români infectați cu SARS-CoV-2. Este vorba despre 104 bărbaţi şi 71 femei, iar trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani. Totodată, 5 dintre cei decedați nu erau cunoscuți cu alte probleme de sănătate.

De la începutul pandemiei, 23.409 de compatrioți au fost răpuși de virus.

În schimb, rata zilnică de contagiere a coborât la 15,5% după ce au fost raportate 6.204 de cazuri noi, la peste 40.000 de teste realizate la nivel național. Numărul total de îmbolnăviri a trecut de 946.000, iar cel al vindecaților de 845.000.

Capitala are în continuare cele mai multe noi infectări Bucureşti – 1.331, urmată de Ilfov – 571 și Cluj – 441.

Judeţul Galaţi a intrat în zona roşie de infectare cu noul coronavirus, cu o incidenţă de 3,01 cazuri la mia de locuitori.Bucureştiul are acum o rată de infectare de 7,02 cazuri la mia de locuitori, în scădere uşoară faţă de ziua anterioară, iar Ilfovul are cea mai mare incidenţă de infectare cu SARS-CoV-2, 9,12 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ieri.

În zona roşie se mai află judeţele Timiş – 6,00, Cluj – 5,90, Braşov – 5,16, dar și Constanţa, Hunedoara, Alba, Arad, Sibiu, Giurgiu și Sălaj. Alte 25 de judeţe se regăsesc în zona galbenă iar.în zona verde se mai află doar patru judeţe.

Și situația din lume este tot mai îngrijorătoare. Sunt 128 milioane de persoane care au luat virusul și 2 milioane 790.000 de decese.

Targul National Imobiliar
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co