Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Senatorii USR, semn de protest faţă de ”abuzurile PSD”

Senatorii USR au părăsit, luni, ședința de plen a Senatului. Ei au susținut că PSD face abuzuri, pentru că preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, nu i-a lăsat să ia cuvântul şi a decis reluarea de trei ori a votului asupra unui proiect de lege.

Senatorul USR Radu Mihail s-a arătat nemulţumit de faptul că nu i-a fost acordat dreptul de a lua cuvântul la dezbaterea iniţiativei legislative de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare. Proiectul a fost ulterior adoptat de Senat. Astfel, parlamentarul USR l-a acuzat de cenzură pe senatorul PSD Adrian Ţuţuianu.

“Suntem supuşi la cenzură. Cenzura este cea mai gravă formă de a bloca democraţia. Faptul că nu ni se dă cuvântul conform regulamentului, este ce încercăm să combatem, Vrem să se respecte regulamentul (…) Am vrut să intervenim pentru că, în timp ce pentru noi nu se respectă regulamentul, domnul Ţuţuianu a făcut remarci absolut deplasate din poziţia sa de preşedinte al şedinţei, fără să spună că vorbeşte în nume propriu, şi când am fost să explic că e obligat să îmi dea cuvântul, am fost tratat cu un limbaj foarte ciudat, la per tu, cu băi, remarci absolut deplasate. Nivelul dezbaterii a coborât extrem de mult. De fapt nu mai este vorba de o dezbatere, este vorba de nişte insulte la care suntem supuşi şi nu putem continua în acest ritm în Senatul României”, a susţinut parlamentarul USR Radu Mihail.

Replica social-democratului Adrian Ţuţuianu a fost una destul de dură. Acesta i-a transmis că se află în Parlament, nu pe “maidan”. Ulterior l-a rugat pe senatorul USR să meargă în sală. Totodată, i-a reproșat că este lipsit de foarte multă educaţie.

Apoi, deputatul USR Adrian Prisnel a explicat pe Facebook că PSD și ALDE au reluat de trei ori votul la Senat pe aceeaşi lege, deoarece aleşii Puterii nu întruneau voturile necesare pentru trecerea iniţiativei legislative.

Când a venit momentul votului final, Senatul a respins proiectul de lege care prevede trecerea unei părţi din Palatul Parlamentului din administrarea Camerei Deputaţilor în cea a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Iniţiativa nu a întrunit cele 69 de voturi necesare adoptării unei legi organice. Votul a fost dat după ce senatorii USR părăsiseră deja sala.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co