Stiri

Costul forței de muncă a crescut, deși CAS s-a mutat la salariat, arată INS

În primul trimestru al anului 2018 costul orar al forţei de muncă, ajustat după numărul zilelor lucrătoare, a înregistrat o rată de creştere de 1,4% în comparație cu trimestrul precedent şi de 12,7% faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, conform unor date recent publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Aşadar, costul pe care angajatorul l-a plătit pentru forţa de muncă a crescut chiar şi în condiţiile în care contribuţiile de asigurări sociale (CAS) au trecut, din ianuarie 2018, de la angajator în sarcina angajatului.

Potrivit INS, asistăm la această situație întrucât „componentele privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă, respectiv cheltuielile indirecte (non-salariale) ale indicelui trimestrial al costului orar al forţei de muncă produse şi diseminate începând cu trimestrul I 2018 nu mai sunt comparabile cu seriile de date anterioare anului 2018. Aceste prevederi legale nu influenţează comparabilitatea datelor pentru seriile de date aferente indicilor trimestriali ai costului total cu forţa de muncă”.

Raportat la acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă a crescut în majoritatea activităţilor economice. Pe de altă parte, scăderea costului orar al forţei de muncă s-a înregistrat doar în industria extractivă (-5,05%).

În sectorul bugetar au existat creşteri ale costului orar al forţei de muncă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: în învăţământ cu 23,57%, în administraţie publică cu 18,59% şi în sănătate şi asistenţă socială cu 14,01%.

Datele INS mai arată că, faţă de trimestrul IV 2017, costul orar al forţei de muncă a crescut în primul semestru al acestui an în majoritatea sectoarelor economice. Astfel, cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în construcţii (9,34%) şi în informaţii şi comunicaţii (6,03%).

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co