Stiri

Ședință solemnă în Parlamentul României dedicată Zilei Naționale

Senatorii și deputații s-au grăbit să celebreze Ziua Naţională a României – 1 Decembrie! Asta pentru că urmează votul de învestitură al noui Executiv, dar și mini-vacanța bugetarilor, de la care nu fac exceție nici demnitarii!

Şedinţa solemnă a Plenului Reunit al Legislativului a fost condusă de vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu.

Au rostit alocuţiuni preşedinţii celor două Camere, precum şi reprezentanţi ai grupurilor parlamentare, care au evidențiat semnificația acestei zile pentru România.

Printre invitaţi s-au numărat membri ai Guvernului, reprezentanți ai cultelor religioase, șefii Curţii Constituţionale, ICCJ, Curţii de Conturi, guvernatorul BNR, directorii serviciilor speciale, precum şi şefii misiunilor diplomatice şi ai reprezentanţelor internaţionale acreditaţi la Bucureşti.

1 Decembrie 1918 marchează un eveniment istoric pentru țară, Unirea Transilvaniei cu România.

Ziua Națională a fost, între anii 1866-1947, cea de 10 mai, apoi, postbelic – pe 23 august. Din iulie 1990, 1 Decembrie a devenit zi națională și sărbătoare publică în România.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co