S-a mai stins un astru. Nelu Ploieșteanu răpus de COVID-19
A cântat și încântat lumea la petreceri și în spectacole și a plecat după mai multe zile în care s-a luptat cu nemilosul virus al zilelor noastre: SARS-COV-2. Nelu Ploieşteanu, unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică lăutărească, a murit, în noaptea de 1 spre 2 aprilie, la vârsta de 70 de ani. Era internat în secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca din 18 martie cu o formă gravă de COVID.
“Drum bun, Nelu Ploieşteanu! Dumnezeu să te ierte şi să te primească în Împărăţia Sa! Condoleanţe familiei îndurerate!”, a scris cântăreţul de muzică populară Gelu Voicu, pe pagina sa de Facebook.
Crescut într-o familie de lăutari, Nelu Ploieşteanu a moştenit talentul de la tatăl său și s-a dedicat întru totul muzicii lăutăreşti. A început să cânte la acordeon la vârsta de 6 ani, şi apoi şi la pian. În activitatea sa artistică, a lansat numeroase cântece lăutăreşti autentice.
Nelu Ploieşteanu a avut în repertoriu 120 de romanţe, a lansat în jur de 30 de albume cu muzică lăutărească şi de petrecere, iar melodiile sale au intrat în patrimoniul naţional de gen.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.


