România își distruge potențialul turistic

România își irosește potențialul turistic și este în pericol să își piardă toate resursele din acest domeniu dacă nu își îmbunătățește strategia ăentru acest sector de activitate.
Acesta este avertismenul lansat de cei mai importanți cincizeci de bloggeri şi influenceri de pe cinci continente, care au vizitat ţara noastră în perioada 2 – 5 noiembrie și au fost îndemnați să realizeze conținut online despre România.
Ei au fost prezenți la evenimentul Experience Bucharest, ocazie cu care le-au fost prezentate principalele atracţii ale Capitalei.În plus, România va prelua, de la 1 ianuarie 2019, preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, iar în 2020 va fi una dintre gazdele campionatului mondial de fotbal. Iată deci două mari oportunități de promovare turistică a țării noastre.
Alături de evenimentul Experience Romania, Experience Bucharest este cel mai mare proiect de promovare independentă a României.
În cadrul acestuia, peste trei sute de invitaţi internaţionali, bloggeri, jurnalişti, vloggeri şi specialişti în domeniul rețelelor de socializare s-au adunat la startul unei competiții în care au creat conţinut de calitate pentru campanii de promovare și au recomandat Bucureştiul şi diverse regiuni ale țării.
Arcul de Triumf din Capitală a fost deschis în mod special pentru acest eveniment.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.