Sprijin guvernamental pentru achiziționarea de mașini electrice
Autorităţile susţin că doresc înnoirea parcului auto românesc şi creşterea vânzărilor în domeniu. În acest context se situează și măsura care va permite românilor să achiziţioneze autovehicule hibrid, electrice hibrid sau pur electrice, chiar dacă deţin deja un automobil.
Și vor primi și sprijin guvernamental în acest sens.
Prevederea face parte dintr-un proiect de act normativ pentru modificarea programului „Prima Maşină”, care a fost publicat, spre consultare, pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, la începutul lunii noiembrie.
Programul „Prima Maşină” vizează stimularea achiziționării de autoturisme noi și urmărește să sprijine persoanele fizice în cumpărarea unui autoturism nou, prin contractarea de credite garantate de stat.
Pentru automobilele hibrid, preţul de achiziţie maxim este de o sută de mii de lei + TVA, din care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de cel puțin 25%.
În cazul autoturismelor care au componentă electrică, preţul de achiziţie poate fi de 150.000 de lei, la care se adaugă TVA. Beneficiarul programului va asigura un avans de minimum 30% din această sumă.
Garanţia statului va fi de cel mult 50% din finanţarea acordată.
După intrarea în vigoare a noii Ordonanțe de Urgență, normele de aplicare vor fi modificate în termen de cel mult 45 de zile.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.


