Stiri

Revoluționar! Nou tratament pentru diabet, în curând pe piață

Speranţă uriaşă pentru sutele de milioane de persoane din întreaga lume care suferă de diabet! Un nou tratament revoluţionar a fost testat cu succes de către cercetătorii asutralieni!

Substanţa activă canagliflozină, concepută pentru scăderea nivelurilor de glucoză,  a fost administrată unui număr de peste 4.000 de persoane din 34 de ţări iar rezultatele sunt îmbucurătoare.

Substanţa respectivă a redus cu 33% riscul de insuficienţă renală, cu 30% pe cel de insuficienţă cardiacă şi a diminuat cu 20% posibilitatea de apariţie a unor evenimente cardiovasculare.

”Diabetul este cauza principală a insuficienţei renale la nivel mondial, însă timp de aproape două decenii nu au apărut tratamente noi pentru protejarea funcţiei renale”, au declarat specialiștii, preluați de Agerpres.

Persoanele cu diabet şi boală renală au un risc extrem de ridicat de insuficienţă renală, atac de cord, accident vascular cerebral şi deces, iar prin administrarea zilnică a unei pastile cu această substanță speranța la viață crește considerabil!

Medicamentul poate fi rapid disponibil în toată lumea, au adăugat oamenii de știință, iar această descoperire este considerată una majoră!

Substanța va fi benefică celor peste 5 milioane de persoane care, potrivit estimărilor, s-ar confrunta cu insuficienţă renală până în 2035, dar şi pentru alte sute de milioane care suferă de diabet.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co