PNL cere demisia conducerii TVR pentru injuriile adresate angajaților

Partidul Național Liberal (PNL) solicită demisia președintelui Consiliului de Administraţie al TVR, Doina Gradea, și a directorului TVR 1, Eduard Dârvariu, pentru intimidarea angajaților televiziunii publice prin limbajul licențios și amenințările aduse la adresa acestora.
„În urma limbajului licențios și obscen folosit și a intimidării angajaților TVR prin diverse amenințări (că ”merită tăiați”, “pumni în gură“ și să fie “pusă poliția pe ei”), vă solicit public, atât dumneavoastră, doamnă Doina Gradea, cât și directorului TVR 1, Eduard Dârvariu, demisia din aceste funcții”, transmit deputații PNL.
Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor, liberalul Gigel Știrbu, după ce au fost publicate înregistrări în care conducerea TVR îi insultă pe jurnaliștii de la știri pentru că sunt insistenți cu reprezentanții țării.
„Toată presa națională vuiește despre înregistrările audio postate recent, în care doamna Gradea, președinte-director general al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, este nervoasă pe o jurnalistă de la Departamentul Știri al TVR pentru că a îndrăznit să îi pună de patru ori aceeași întrebare primarului Gabriela Firea, ”în fața tuturor”, și o caracterizează având un ”cap de porc”, se arată în comunicatul de presă.
Întrebarea pe care reporterul TVR a adresat-o primarului general s-a referit la cheltuielile crescute ale municipalității legate de monumente și statui.
Deputatul Gigel Știrbu se arată indignat că trebuie să asiste, chiar de Ziua Mondială a Libertății Presei, la o astfel de întâmplare.
Și Dragoș Pătraru îi acuză pe cei din conducerea SRTV pentru încălcarea normelor și valorilor etice în TVR, decizii editoriale împotriva interesului public și decizii financiare împotriva bugetului public.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.