Peste 100 de cazuri de SARS-COV-2, din nou în România
Crește, din nou, numărul de cazuri de SARS-COV-2 în România, iar specialiștii pun acest fapt pe incidența sporită și în țara noastră a variantei indiene, mult mai contagioasă și periculoasă..
Au fost raportate 102 noi infectări, la peste 27.100 de teste efectuate. Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 s-au înregistrat în Bucureşti – 17, în timp ce 16 județe nu au anunțat nicio nouă contaminare.
De altfel, oficialii Institutului Naţional de Sănătate Publică au informat că, în ultima săptămână, peste 44% din totalul cazurilor de COVID-19 s-au înregistrat în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Ilfov şi Constanţa.
Pe de altă parte, doi români au pierdut lupta cu boala în ultimele 24 de ore. Potrivit Raportului săptămânal de supraveghere, 64% din totalul deceselor au fost înregistrate în Iaşi, Bucureşti, Prahova, Argeş şi Braşov.
De la începutul pandemiei de COVID-19 şi până în prezent, 1 din 77 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical. De asemenea, peste 86% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, potrivit INSP.
38 de pacienţi cu COVID-19 sunt acum la Terapie Intensivă, în stare gravă, dintre cei 258 spitalizați la nivel național.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.