Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Oieritul în pandemie. Piața de profil, dată peste cap

Creşterea oilor presupune pasiune, dar şi o bună cunoaştere a pieţei locale, indiferent de sezon sau finanţări asigurate de stat. Este opinia proprietarului unei stâne din comuna Groşi- Maramureș şi membru al unei asociaţii de profil.

Ioan Bila, proprietar stână comuna Groşi – Maramureș (sursa: agerpres.ro)

“Dacă ai pasiune şi iubeşti oile, sigur ai şi rezultate pe măsură, dar dacă n-ai nicio pasiune şi ţii oile, oarecum de formalitate, nu prea ai venituri. Dacă lucrezi cu pasiune în oierit e rentabil, chiar dacă implicarea e mai redusă. (…) Eu am pornit de la două mieluţe şi am ajuns la peste 100 de oi, iar în funcţie de cererea pieţei locale am crescut efectivul de animale.(…) Cel mai complicat e să valorifici azi pe piaţă lâna de oaie, deşi la un moment dat existau speranţe din partea firmelor din construcţii, să fie utilizată ca şi material izolant, însă firmele s-au orientat spre alte produse”.

Acesta susţine că singura posibilitate de a rezista cu produse din oaie pe piaţă este să oferi sub preţul magazinelor.

“A te poziţiona pe piaţă cu produsele de oaie înseamnă să fii un bun negociator, dar trebuie să ştii până unde laşi din preţ. (…) Azi, orice om se uită la un leu dacă i se lasă la un kilogram de carne de miel. Deja cu mare efort în ani am reuşit să am propriii clienţi şi acestora le livrez constant urdă, caş, telemea, iar în funcţie de comenzi mă împart”.

La peste 70 de kilometri de municipiul Baia Mare, în satul Breb, o familie deţine o stână cu câteva sute de oi. În fiecare primăvară, mieii sunt valorificaţi în preajma sărbătorilor pascale pe piaţa locală, iar o parte sunt păstraţi pentru creştere.

Radu Pop, proprietar stână Breb – Baia Mare (sursa: agerpres.ro)

“Pandemia a dat totul peste cap, îndeosebi în privinţa pieţei. Nu se mai poate vinde, direct în piaţă, doar de acasă sau către unele magazine care achiziţionează carnea de miel. Încercăm de anul trecut cu mari eforturi să rezistăm şi cred că ne-am adaptat. (…) Oieritul nu e chiar aşa uşor, e o muncă permanentă, iar pentru a avea lapte şi carne trebuie să le asigurăm animalelor locuri bune pentru păscut, iarbă bună, dar şi o îngrijire corespunzătoare”.

Potrivit estimărilor Direcţiei Judeţene de Agricultură Maramureş, numărul efectivelor de oi este de peste 200.000 de capete.

Targul National Imobiliar
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co