Ludovic Orban clamează: Nu voi accepta nicio înţelegere cu PSD
Liderul liberalilor exclude o înţelegere cu PSD pentru a pune capăt crizei guvernamentale actuale. Ludovic Orban consideră că singura soluţie onorabilă este refacerea coaliţiei. În opinia sa, sunt trei variante pentru ieşirea din criză: refacerea coaliţiei existente, o înţelegere cu PSD sau trecerea în opoziţie.
Preşedintele PNL a adăugat că nu poate fi acceptată nici varianta unui guvern minoritar şi nu îşi doreşte nici trecerea în opoziţie, astfel că singura soluţie viabilă rămâne refacerea coaliţiei.
Orban a subliniat că la alegerile din 25 septembrie liberalii au nevoie să aleagă un om care poate negocia formula de guvernare cea mai avantajoasă.
Ludovic Orban a participat, vineri, la şedinţa Colegiului Director Judeţean PNL Giurgiu în care a fost prezentată moţiunea sa de candidatură la preşedinţia partidului.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.