Stiri

Klaus Iohannis: Este o zi neagră, de doliu pentru naţiunea română

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis condoleanţe familiilor victimelor incendiului de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa şi spune că le-a cerut premierului şi ministrului Sănătăţii să ia toate măsurile necesare şi să facă absolut tot ce este posibil pentru a preveni ca un alt accident să se mai întâmple în spitalele din ţară.

Comunicat Președinția României

“Sunt îngrozit de tragedia care a avut loc în această dimineaţă la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. Este o nouă dramă teribilă care confirmă infrastructura deficitară a sistemului de sănătate românesc, un sistem învechit, greu încercat şi pus sub o presiune de neimaginat de valul patru al pandemiei de COVID-19. Transmit condoleanţe familiilor îndoliate şi multă putere să poată face faţă acestor momente extrem de dureroase. Le doresc însănătoşire grabnică tuturor pacienţilor şi personalului medical care au avut de suferit de pe urma incendiului. Este de neimaginat prin ce suferinţă au trecut toţi aceşti oameni veniţi la spital cu speranţa că se vor vindeca”.

Klaus Iohannis recunoaște că, “astăzi, din păcate, statul român a eşuat în misiunea sa fundamentală de a-şi proteja cetăţenii”.

Comunicat Președinția României

“Este o zi neagră, de doliu, pentru naţiunea română. Indiferent care va fi concluzia anchetelor cu privire la cauzele incendiului, cei care au pierit astăzi nu vor mai putea fi aduşi înapoi şi vor lăsa un gol imens în urma lor”.

Modernizarea sistemului de sănătate din România a rămas mult în urmă şi tocmai de aceea infrastructura de sănătate a reprezentat prioritatea în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a adăugat șeful statului.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co