România, țara în care tragediile în unitățile medicale s-au ținut lanț
Zeci de români care au mers să se trateze pentru COVID sau alte afecțiuni au murit din cauza focului, în ultimele luni, în spitalele din România. Sistemul medical din țară a fost taxat imediat de presa internațională care a relatat pe larg despre aceste tragedii.
Pe 29 ianuarie 2021, un incendiu s-a produs la un pavilion al Institutului de boli infecţioase ”Matei Balş” din Capitală. Cinci pacienţi au murit la acea dată, iar alţi 53, din 102 pacienţi aflaţi în saloanele din Pavilionul V, au fost transferaţi la alte unităţi sanitare. Ulterior, au mai decedat 20 de bolnavi.
Pe 14 noiembrie 2020, un incendiu izbucnit la secţia Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ a omorât 10 persoane. Medicul de gardă de la secţia ATI a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 pe circa 80% din suprafaţa corporală.
Alte inciente minore au fost semnalate, în ultimul an, la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Slatina, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova, Institutul “Marius Nasta”, Spitalul de Psihiatrie din Gătaia și Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman, când zeci de pacienți au avut de suferit de pe urma fumului inhalat în incendii.
Tragedia din 16 august 2010, produsă la secţia de Reanimare a maternităţii Giuleşti din Capitală a îngrozit o lume întreagă. Trei nou-născuţi au murit în seara incendiului. Opt bebeluşi au fost transportaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu, patru dintre aceştia cu arsuri de 30 pănă la 50 la sută din suprafaţa corpului. În zilele următoare, alți doi micuți au murit. În urma exploziei au fost evacuate 113 persoane, respectiv 53 de copii şi 60 de femei.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.