Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Fara bani de sarbatori

Salariile vor intra înainte de Paşte, a promis premierul Viorica Dăncilă. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, precizează că e vorba doar de bugetarii ai căror instituţii au solicitat acest lucru, iar restul vor primi în ziua de salariu.
“Bugetarii care au cerut. Asta este ceea ce doamna prim-ministru a spus foarte clar. Pentru că asta au solicitat. Nu poţi să-I dai celui care nu solicită. (…) Legea spune că, în baza Ordinului Ministerului de Finanţe, între 5 şi 15 aprilie se pot da salariile şi asta s-a făcut. S-a comunicat şi cine şi-a manifestat interesul este trecut în Ordinul de ministru şi publicat în Monitorul Oficial”, a afirmat Eugen Teodorovici la Parlament.
Sindicaliștii din domeniu susțin că banii nu pot intra înainte de Paște din cauza unor proceduri pe care Guvernul nu le-a luat în calcul. Preşedintele Federaţiei Sindicale “Spiru Haret”, Marius Nistor susține că măsura trebuia pregătită cu cel puţin două săptămâni înainte.
Și senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat că personalul din învăţământ îşi va primi salariul pe data de 14 aprilie.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, la Parlament, că bugetarii îşi vor primi salariile înainte de sărbătorile pascale, dar că pensiile nu vor fi distribuite în această săptămână deoarece ar fi perioada prea mare până la următoarea pensie.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co