Descoperire fabuloasă în Australia. Creatură cu peste 1.300 de picioare
Oamenii de ştiinţă au făcut o descoperire uluitoare în Australia! Au găsit, la mare adâncime sub pământ, într-o gaură de foraj situată într-o regiune minieră de la Antipozi, un miliped aparte. Are cu o lungime remarcabilă, nu are ochi, dar posedă cel mai mare număr de picioare dintre toate creaturile cunoscute pănă acum pe pământ, mai exact 1.306!
Niciunul dintre milipedele identificate în trecut nu avea în realitate 1.000 de picioare, așa cum reiese din denumirea sa, arată autorul principal al cercetării publicate în revista de specialitate Scientific Reports.
Cele câteva exemplare descoperite au trăit până la o adâncime de aproape 60 de metri sub pământ. Femelele prezintă mai multe picioare decât masculii, confirmă specialiștii.
Până acum, animalul cu cel mai mare număr de picioare era un miliped din California, cu 750 de picioare.
Specia trăieşte complet în întuneric într-un habitat subteran bogat în fier şi roci vulcanice. În absenţa ochilor, foloseşte alte simţuri, cum ar fi cel tactil şi olfactiv pentru a-şi cunoaşte mediul. Exemplarul descoperit recent, în statul Western Australia, într-o zonă unde minerii excavează în căutarea aurului şi altor minerale cum ar fi litiu şi vanadiu, aparţine unei familii de multipede care se hrăneşte cu ciuperci. Alături de acesta,
cercetătorii au mai găsit alte trei exemplare, cu peste 700 de picioare.
În mod obişnuit, milipedele au între100 și 200 de picioare. Sunt artropode care se deplasează încet, înrudite cu insectele şi crustaceele, și au apărut prima dată cu peste 400 de milioane de ani în urmă.
În prezent sunt cunoscute aproximativ 13.000 de specii, care trăiesc într-o varietate de medii și se hrănesc cu vegetaţie în descompunere şi ciuperci. Au un rol important în cadrul ecosistemului pentru că descompun materia cu care se hrănesc și eliberează elemente precum carbon, azot şi zaharuri simple. Iar aceşti nutrienţi pot apoi fi folosiţi de viitoarele generaţii de vieţuitoare, concluzionează biologii.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.