Premieră mondială. Masterat în pantomimă la o universitate britanică, în 2022
Lumea este în continuă schimbare, iar mediul academic încearcă să țină pasul cu noile tendințe în oferta educațională. Drept consecință, apar materii, discipline și specializări greu de conceput în urmă cu câteva decenii!
Astfel, va fi organizat, în 2022, un curs de masterat în pantomimă, în premieră mondială! Va fi lansat de Universitatea Staffordshire din Marea Britanie, va avea o durată de un an şi la finalul acestuia absolvenţii vor primi diplome studenţeşti, potrivit bbc.com.
Acest masterat se adresează atât persoanelor care lucrează în industria teatrală, cât şi în afara acesteia. Cursurile vor începe în septembrie 2022, iar studenții vor beneficia de o pregătire practică şi de prezentarea unor noţiuni teoretice despre această artă teatrală.
Rolul pantomimei în secolul al XXI-lea va fi examinat, printre altele, în acest curs. Studenţii vor trebui să răspundă, totodată, unor întrebări specifice zilelor noastre: “cum abordaţi chestiunea genului?”, “cum spuneţi povestea lui Aladin în 2021?” sau “cum obţinem un echilibru în balanţa dintre rolurile masculine şi cele feminine?”.
Obiectivul cursului nu este însă doar acela de a produce actori, regizori şi alţi angajaţi ai spectacolelor de pantomimă. Aptitudinile dobândite în timpul cursului se vor dovedi utile şi în alte domenii, consideră profesorii acestei universități.
Spectacolele de pantomimă au devenit tipice pentru târgurile de Crăciun din epoca victoriană. De altfel, sunt considerate adeseori de o importanţă vitală pentru companiile de teatru datorită capacităţii lor de a genera venituri şi de a atrage noi categorii de spectatori.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.