Stiri

Coduri de ploi torențiale şi vijelii, până joi seara, în trei sferturi din ţară

Vremea se strică accentuat, iar ploile abundente și vijeliile vor cuprinde, treptat, majoritatea zonelor țării, cu excepția părții de nord-vest a teritoriului.

Astfel, meteorologii au emis două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabile până joi seara, în primă fază, în şapte judeţe, iar ulterior în peste trei sferturi din ţară, inclusiv în Municipiul Bucureşti.

Primul Cod galben va fi valabil de marți , ora 21:00, pănă miercuri, ora 8:00, şi va afecta judeţele Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin şi Hunedoara.

În aceste regiuni, vor fi ploi torențiale, cu fulgere și tunete, vijelii și grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp.

De asemenea, de miercuri, ora 8:00, pănă joi, la ora 18:00, va fi în vigoare un al doilea Cod galben de vremea rea în cea mai mare parte a ţării.

Astfel, în Oltenia, Banat, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, intensificări ale vântului cu viteze în general de 60 – 70 km/h, grindină şi averse torenţiale.

În intervale scurte de timp, se pot înregistra local 40…60 l/mp, cu precădere în Oltenia şi în zona Carpaţilor Meridionali.

Fenomene de instabilitate atmosferică, vijelii și grindină vor fi prezente și în celelate regiuni care nu sunt vizate de coduri, dar la intensitate mai redusă.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co