Ciolacu, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor. Dragu, revocată de la Senat
Schimbări de conducere în Legislativul românesc! Marcel Ciolacu, liderul PSD, este noul preşedinte al Camerei Deputaţilor. El a fost propus de grupul parlamentar al social-democraților și a obţinut 217 voturi pentru, 77 împotrivă.
Pentru această funcţie a mai candidat din partea grupului USR şi Cristina Prună, în prezent vicepreşedinte al Camerei, însă aceasta a obţinut doar 77 voturi favorabile şi 217 împotrivă.
Votul a fost secret, cu buletine de vot.
Funcţia de preşedinte al Camerei rămăsese vacantă din 18 octombrie, după demisia lui Ludovic Orban.
Conform Regulamentului, preşedintele Camerei Deputaţilor este ales pe toată durata legislaturii.
Pe de altă parte, Plenul Senatului a revocat-o, marţi, pe Anca Dragu, de la USR, din funcţia de preşedinte al acestui for legislativ, ca urmare a schimbării majorităţii parlamentare.
Revocarea, solicitată de noua majoritate PNL-PSD-UDMR, s-a făcut prin vot secret, cu cartele.
Au fost înregistrate 82 de voturi pentru, 24 împotrivă şi 9 abţineri.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.