Stiri

Bloc construit fără autorizație, mistuit de flăcări

Un bloc din sectorul 5 care a ars sâmbătă dimineață era construit fără nici un fel de acte.

Focul a pornit de la o casă din apropiere şi s-a extins imediat la blocul de lângă.

Peste o sută de oameni s-au înghesuit să iasă pe o singură cale de acces din bloc, în interiorul unei curţi, de unde au fugit pe o alee îngustă de 1 metru şi 40 de centimetri, ca să iasă pe poartă.

Ajunşi afară, locatarii au privit cum blocul se face scrum rapid, în timp ce pompierii încercau să stingă focul de sus. Salvatorii nu puteau ajunge la faţada blocului, unde izolaţia termică ardea violent, pentru că nu aveau spaţiu ca să intervină. Timp de trei ore, pompierii au făcut eforturi pentru ca focul să nu cuprindă şi casele aflate în vecinătate.

Nimeni nu a fost însă rănit. Primăria sectorului 5 a anunţat că i-a cazat pe oamenii rămași acum fără locuință în sala de sport a unui liceu, unde primesc trei mese pe zi, şi va acorda fiecărei familii 3000 de lei.

Blocul cu patru etaje, ridicat în anii 2012-2013, nu avea nici măcar elementara autorizație de construire. Pentru cele 54 de locuinţe din bloc dezvoltatorul ar fi trebuit să încaseze aproximativ 1,6 milioane de euro.

Cele 54 de familii care locuiau acolo au plătit rate direct la dezvoltătorul imobiliar, atrași de la bun început de prețurile la jumătate față de nivelul pieței.

Patronul blocului a fost cercetat, în 2015, alături de alte persoane, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Cei anchetaţi au fost acuzaţi că au construit şi vândut zeci de apartamente fără acte legale pentru a nu plăti taxe şi impozite.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co