Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Angajații Gărzii de Mediu intră în grevă

Personalul Gărzii Naționale de Mediu din toată țara declanșează marți, 10 mai, grevă generală pe termen nelimitat, manifestându-și astfel nemulțumirea și indignarea pentru inechitatea salarială care există în domeniul protecției mediului.

Sindicaliștii au anunțat printr-un comunicat de presă că este de neînţeles discrepanţa între importanţa care se acordă la nivel global problemelor legate de protecţia mediului şi modul în care sunt trataţi în ţara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos.

Cu toate că protecția mediului este un domeniu de importanță strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc și o prioritate conform Strategiei Naționale de Apărare a țării, angajații Gărzii Naționale de Mediu nu au mai beneficiat de o creștere salarială din anul 2009, fiind remunerați în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar.

În data de 26 aprilie, angajații Gărzii de Mediu au întrerupt programul de lucru pentru două ore, însă, cu toate aceste lucruri, Guvernul nu şi-au manifestat dorinţa de a soluţiona problemele grave existente în cadrul sistemului instituţional care a dus la această disfuncționalitate.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co