Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Alexandru Nazare, revocat din funcţia de ministru de Finanţe

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind revocarea lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru de Finanţe. Cererea de demitere a venit din partea premierului Florin Cîțu. Acesta și-a motivat decizia prin faptul că sunt “foarte multe” proiecte întârziate. Interimatul acestui portofoliu va fi deținut chiar de primul ministru.

Fostul ministru de Finanțe a reacționat pe Facebook la decizia premierului. Alexandru Nazare.

“Premierul mi-a cerut demisia, paradoxal, cu o zi înainte de emisiunea României de eurobonduri, menționând că dacă nu demisionez, îmi va cere remanierea. O demisie, înaintea unei emisiuni de eurobonduri, ar fi afectat condițiile pe care România le-ar fi putut obține pe piețele externe, condiții și așa vitrege.Ieri, în timpul negocierilor, a revenit cu mesaje telefonice insistând să primească demisia cât mai curând. Imediat cum am finalizat cu succes emisiunea de eurobonduri, i-am răspuns că după toată munca depusă, rezultatele bune obținute și reflectate în execuția bugetară și evaluările instituțiilor financiare internaționale, luând în calcul și modul în care permanent a apreciat activitatea mea și a colegilor din Ministerul Finanțelor, nu consider că aș avea vreun motiv sa îmi asum o demisie atât timp cât am apărat cu onestitate și bună credință interesele financiare ale României”, a scris Nazare pe rețeau de socializare.

Acesta mai spune că i-a cerut lui Florin Cîțu să pună în discuție decizia legată de evaluarea și retragerea mandatului său în forurile de decizie ale PNL, conform protocolului asumat în coaliție.

“Posibil s-a referit la faptul că nu m-am alăturat echipei care să îl susțină în campania pentru poziția de președinte al PNL. Am considerat că o atitudine neutră, prin prisma poziției de ministru de Finanțe, este cea mai înțeleaptă în raport cu interesele românilor, cu țintele asumate de România și cu imaginea PNL”, a adăugat fostul ministru de Finanțe.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co