Stiri

A revenit iarna în Capitală

Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din Bucureşti. Arterele principale sunt aglomerate din cauza traficului intens, dar și a ninsorii abundente.

„Le recomandăm şoferilor să folosească anvelope de iarnă. Nu avem intersecţii sau artere blocate”, au declarat  reprezentanţii Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, le-a solicitat operatorilor de deszăpezire să curețe și străzile secundare, nu doar bulevardele mari și străzile principale. Proprietarii și administratorii de panouri publicitare trebuie să verifice dacă acestea sunt bine instalate, ca să nu existe risc de desprindere din cauza vântului puternic.

Pentru cei care vor să plece sau să vină în Capitală vremea ridică mari probleme. CFR Călători a anulat marți dimineață 11 trenuri pe ruta București-Constanța și Făurei-Galați, iar în Gara de Nord au fost înregistrate  întârzieri ale trenurilor.

De asemenea, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, traficul aerian se desfășoară în condiții grele. Totuși, nicio cursă nu a fost anulată, chiar dacă marți dimineață peste 15 avioane au avut întârzieri de până la 60 de minute.

Serviciul de Ambulanță București-Ilfov a anunțat că în ultimele 30 de ore au fost înregistrate aproape 2000 de apeluri. Mai mult de jumătate au fost urgențe de cod roșu și galben, iar 55 au venit de la persoane care au suferit traumatisme după ce au căzut pe gheață. Managerul SABIF, Alis Grasu, a declarat că numărul solicitărilor nu este alarmant, însă străzile secundare sunt o problemă pentru că nu sunt deszăpezite și nu permit accesul ambulanțelor.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co