Stiri

500 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru împădurirea țării

Defrișările au devenit o problemă acută în România ultimilor ani și nu numai în țara noastră! Pentru a contrabalansa acest fenomen, Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României în valoare de 500 de milioane de euro. Totul pentru a sprijini dezvoltarea de noi suprafeţe împădurite.

Măsura face parte din strategia României de asigurare a protecţiei pădurilor şi a biodiversităţii și va contribui la obiectivele strategice ale UE legate de tranziţia verde.

Comunicat Comisia Europeană

“Schema în valoare de 500 de milioane de euro aprobată va permite României să creeze noi suprafeţe împădurite. Aceste păduri vor contribui la prevenirea eroziunii şi a inundaţiilor, la curăţarea aerului şi la combaterea schimbărilor climatice. Măsura va contribui nu numai la obiectivele Pactului verde al UE, ci va sprijini, totodată, dezvoltarea economică a zonelor rurale din România”.

Bugetul de 500 milioane de euro va fi finanţată integral prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă. Schema de ajutor de stat, care se va desfăşura până la 30 iunie 2026, urmăreşte să sprijine proprietarii de terenuri agricole adecvate pentru împădurire. Asta va avea un impact climatic pozitiv pe termen lung.

Pentru a beneficia de ajutor, proprietarii de terenuri agricole trebuie să creeze trupuri de pădure de cel puţin 0,5 ha sau cordoane forestiere (adică rânduri de arbori şi arbuşti pentru a proteja terenurile agricole împotriva eroziunii eoliene şi a secetei) cu o suprafaţă de cel puţin 0,1 ha.

În plus, beneficiarii trebuie să se asigure că terenul este adecvat pentru împădurire. În sfârşit, împădurirea trebuie realizată în conformitate cu un plan de proiect aprobat de Garda Forestieră din România, în care sunt detaliate speciile de arbori şi arbuşti care urmează să fie plantaţi, precum şi densitatea plantaţiilor.

Măsura promovează asigurarea unei creşteri inteligente şi durabile a suprafeţelor împădurite, mai arată Executivul comunitar.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co