Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Zi istorică pentru România: Roşia Montană, în Patrimoniul UNESCO

Situl Roşia Montană a fost inclus în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii, a anunțat, marți, Comitetul UNESCO.

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat această decizie.

“Salut includerea peisajului cultural minier de la Roşia Montană în patrimoniul umanităţi! Prin eforturi conjugate ale autorităţilor şi specialiştilor, Roşia Montană trebuie să devină un model de punere în valoare a patrimoniului prin dezvoltarea durabilă a zonei”, a scris şeful statului pe Facebook.

Oficialii USR PLUS susţin, la rândul lor, că includerea sitului Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO, reprezintă “o şansă uriaşă” pentru comunitatea locală, pentru dezvoltarea şi conservarea patrimoniului.

“Zi istorică pentru istoria românilor! Roşia Montană a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Este victoria tuturor celor care, prin implicarea lor civică, au salvat una din cele mai de preţ comori ale istoriei vechi a românilor. Prin decizia de astăzi, comunitatea locală primeşte o şansă uriaşă pentru dezvoltarea şi – în acelaşi timp – conservarea patrimoniului. Acum va fi mult mai uşor de accesat finanţări pentru protejarea patrimoniului şi investiţii în activităţi economice, care să pună în valoare galeriile romane şi peisajul minier al localităţii”, precizează USR PLUS, într-o postare pe pagina de Facebook a formaţiunii.

USR PLUS mai arată că, potrivit experţilor, Peisajul Cultural Minier Roşia Montană reprezintă “cel mai semnificativ, extins şi divers din lume, care datează din perioada ocupaţiei romane a Daciei (106 – 127 î.Hr.)”. În plus, are în componență “cel mai reprezentativ exemplu de minerit subteran aurifer din lume”.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co