Stiri

Viitorul sună bine: serviciu de curierat cu drone!

Cum ar fi să comandați un obiect și să vă fie livrat…de o dronă? Ei bine, acest lucru este deja posibil! Primul serviciu de livrare cu ajutorul dronelor din lume a primit, de curând, aprobările necesare în Australia, la nord de Canberra, unde a fost testat timp de un an şi jumătate.

Dronele vor putea livra alimente, băuturi şi medicamente.Autorităţile de la Antipozi au anunţat că toate problemele legate de riscuri sunt acoperite, astfel încât serviciul nu pune în pericol nici oamenii de la sol, nici aeronavele.

Dronele nu au voie să treacă pe deasupra principalelor artere de circulaţie. Este, de asemenea, prevăzută o distanţă minimă pe care trebuie să o păstreze faţă de oamenii de la sol.

Serviciul va debuta cu o primă serie de 100 de adrese, care au fost alese înainte să se extindă în toată zona.

Se estimează că, încă din acest stadiu, livrarea cu ajutorul dronelor ar putea adăuga companiei un profit de 30 – 40 de milioane de dolari. Livrarea cu ajutorul dronelor ar reduce atât costurile, cât şi emisiile de carbon.

Aparatele sunt capabile să livreze mai mult de un sfert din comenzile de mâncare şi până la 6% din cumpărăturile făcute în zona capitalei australiene, până în 2030.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co