Trafic: Vești proaste pentru șoferii din București. Un primar protestează
Trafic de coșmar! Bucureştenii care au drum pe la Piaţa Sudului vor primi o nouă lovitură, scrie B365.ro. De la începutul săptămânii viitoare, o bandă de circulaţie va fi închisă, astfel că traficul auto se va muta de pe trei pe numai două benzi, în condiţiile în care conducătorii auto pierd deja mai bine de jumătate de oră pentru traversarea intersecţiei din cauza şantierului deschis de municipalitate.
Din cauza deciziei de închidere a unei benzi de circulaţie la Piaţa Sudului, primarul Sectorului 4 – Daniel Băluţă, a decis să protesteze public.
„Am aflat astăzi, cu stupoare, că începând de luni, 22 februarie a.c., va mai fi închisă o bandă de circulaţie în zona în care se efectuează lucrările la pasajul de la Piaţa Sudului. Aşadar, în loc să se găsească soluţii pentru degajarea traficului rutier pe parcursul desfăşurării lucrărilor, Municipalitatea refuză să dea curs solicitărilor noastre şi alege să îngreuneze şi mai mult situaţia. Din cele 3 benzi se va circula acum numai pe 2 dintre acestea, ceea ce va conduce la creşterea cu aproximativ 30% a timpului de aşteptare şi la mari blocaje în zonă.
Dacă până acum dura în jur de 45 de minute traversarea intersecţiei, să ne imaginăm cât timp vor fi nevoiţi să piardă în plus bucureştenii care tranzitează zilnic această intersecţie. Mai mult decât atât, după ce că nu există un termen clar pentru finalizarea acestui obiectiv, înţeleg că în organizarea de şantier nu există stocurile de materiale necesare executării lucrărilor. Iată, aşadar, raţiuni temeinice care mă determină SĂ PROTESTEZ public, ca reprezentant al oamenilor din Sectorul 4, care mi-au solicitat în repetate rânduri sprijinul, exasperaţi de modul în care se circulă în zonă.
Să protestez faţă de lipsa de implicare a Municipalităţii în rezolvarea unei situaţii mai mult decât deranjante, care induce extrem de mult disconfort cetăţenilor. Deşi nu avem în atribuţii, totuşi, ne-am preocupat şi chiar am oferit ca soluţie o rută alternativă, propunând deblocarea străzii Cărăruia, care ar putea degreva circulaţia pe Calea Văcăreşti. Până acum nu am primit niciun răspuns în acest sens, în schimb, Primăria Capitalei decide închiderea unei benzi de circulaţie, fără ca măcar să ofere rute ocolitoare. Faţă de această atitudine, alături de toţi cetăţenii afectaţi şi care îmi sunt alături în acest demers, adresez din nou un apel Primăriei Municipiului Bucureşti şi Primarului General, acela de a înţelege că pasajul de la Piaţa Sudului nu poate rămâne un şantier interminabil!”, a precizat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, într-un comunicat de presă.
Sursa: B365.ro
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.