Stiri

Ucraina: Zi de doliu naţional pentru victimele accidentului aviatic din Iran

Zi de doliu naţional în Ucraina după ce un avion de linie ucrainean s-a prăbușit lângă Teheran iar toți cei 176 de oameni și-au pierdut viața.

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei,  a depus un buchet de flori în faţa memorialului improvizat pentru cei nouă membri ucraineni ai echipajului pe principalul aeroport din Kiev.

Avionul Boeing al Ukraine International Airlines s-a prăbușit, miercuri dimineața, la doar 2 minute de la decolarea din Teheran cu direcţia Kiev. Toți cei aflați la bord au murit, majoritatea iranieni şi canadieni. În afară de echipaj, doi pasageri ucraineni se numără printre victime.

”Prioritatea Ucrainei este de a stabili cauzele acestei catastrofe. Vom descoperi fără îndoială adevărul”, a promis Zelenski.

Zeci de experţi ucraineni au ajuns deja la Teheran pentru a participa la anchetă şi în special la ”decriptarea cutiilor negre” ale aparatului Boeing prăbuşit, în timp ce oficialii irakieni au declarat deja că vor refuza să le predea americanilor.

Catastrofa aviatică a avut loc pe fondul gravelor tensiuni dintre Iran şi SUA şi la scurt timp după tirurile cu rachete trase de Teheran asupra unor baze utilizate de armata americană în Irak. Cu toate acestea, nu sunt date concrete ca evenimentele ar fi legate.

Potrivit primelor elemente ale anchetei iraniene, avionul a încercat să se întoarcă după apariţia unei ”probleme”, însă ”pilotul nu a transmis niciun mesaj radio cu privire la circumstanţe neobişnuite”.

Targul National Imobiliar
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co