Stiri

Tragedie la Timișoara, din cauza lipsei agentului termic centralizat

Problemele cu agentul termic pe care le are Timișoara de o săptămână au făcut prima victima! Un bărbat de 66 de ani a fost găsit decedat, în locuinţa sa din orașul de pe Bega, iar fiica lui de 38 de ani – în stare de inconştienţă.

Cei doi s-au intoxicat cu monoxidul de carbon emanat de flacăra de la aragaz cu care încercaseră să se încălzească, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, citate de Agerpres .

Poliția Timiș

“Poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-un imobil de pe strada Dumitru Kiriac din Timişoara a fost găsit decedat un bărbat de 66 de ani, iar fiica lui, în vârstă de 38 de ani a fost găsită în stare de inconştienţă. Poliţiştii au constatat, la faţa locului, că cele sesizate se confirmă. A fost întocmit dosar penal in rem pentru ucidere din culpă, iar poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii incidentului”.

Pompierii ajunşi la faţa locului pentru a salva victimele au găsit bărbatul decedat, iar fiica a fost transportată la spital, cu insuficienţă respiratorie.

Deși oficialii locali promiseseră că agentul termic va fi reluat, acest lucru nu s-a întâmplat și zeci de nou-născuți au fost ținuți la Maternitatea din oraș în incubatoare ca sa nu înghețe, anunță presa locală.

Primarul Dominic Fritz a declarat, joi dimineaţa, că nu s-a reuşit semnarea contractului cu furnizorul de gaz Colterm pentru rezolvarea temporară a problemei. Ulterior, subprefectul de Timiş cu atribuţii de prefect, Ovidiu Drăgănescu, a precizat că există posibilitatea să fie semnat un nou contract cu alt furnizor de gaz pentru ca cetăţenii municipiului reşedinţă să poată avea, din nou, timp de câteva zile, apă caldă şi căldură.

Peste 50.000 de familii din Timișoara, dar și spitalele și școlile, au rămas fără agent termic din cauza problemelor pe care le-a acumulat societatea de termoficare. Totul din cauza creșterii prețului gicacaloriei.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co