Stiri

Numărul noilor infectări cu SARS-COV-2, în scădere. La ATl, tot mai mulți pacienți

Datele publicate joi de autoritățile sanitare române arată o scădere a numărului de noi infectări cu SARS-COV-2, dar a crescut numărul pacienților care sunt în stare gravă și au nevoie de îngrijiri speciale la Terapie Intensivă. A scăzut, din păcate, și vărsta celor care pierd lupta cu boala.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 13.197 de cazuri noi la peste 68.000 de teste, o diminuare cu aproape 2.000 față de raportarea anterioară. Numărul total al românilor care au contractat virusul a trecut de 1 milion 600.000, de la începutul pandemiei.

Capitala a raportat din nou cele mai multe noi contagieri, 1839, dar și aici numărul este în scădere față de zilele anterioare, ca de altfel și incidența care a ajuns la 15,67. Ilfovul are în continuare cea mai mare incidență la mia de locuitori, cu 16,70.

413 români au murit în ultimele ore, printre care și trei tineri. O femeie 28 ani, nevaccinată şi care prezenta comorbidităţi, un tânăr din Vaslui,de 25 ani, cu comorbidităţi, precum şi o femeie din Botoşani, de 24 ani, fără probleme asociate.

Numărul bolnavilor aflați la ATI a crescut la 1.881 de pacienţi, dintre care 35 sunt copii. Peste 20.000 de pacienți COVID sunt spitalizați în unitățile din țară, între care 459 de minori!

În schimb, a crescut și numărul compatrioților care au ales să se imunizeze. Peste 150.000 în ultimele 24 de ore, dintre care peste 110.000 cu prima doză.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co