Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Start la Eurovision 2019, cu prima semifinală

Start la Eurovision 2019! Reprezentanta României, Ester Peony, urmează să concureze în cea de-a doua semifinală, programată joi seară.

Cea de-a 64-a ediţie a Eurovision Song Contest a fost deschisă oficial duminică seară, la Tel Aviv, în Israel, cu defilarea delegaţiilor ţărilor participante.

Îmbrăcaţi în ţinute elegante, optimişti şi cu zâmbetul pe buze, artiştii români, alături de reprezentanţii celorlalte 40 de ţări participante la Eurovision 2019, au defilat prin faţa jurnaliştilor şi fanilor care s-au strâns duminică seară în Piaţa Habima.

Dacă, anul trecut, în Portugalia, covorul pe care au păşit artiştii a avut culoarea albastră, organizatorii din Israel au preferat-o pe cea portocalie, o premieră în istoria concursului.

Delegaţia României a avut numărul 25 în ordinea intrării pe covor, iar interesul pe care l-a stârnit în rândul jurnaliştilor prezenţi la eveniment a fost mare, după cele două repetiţii impresionante susţinute zilele trecute pe scena Eurovision.

Publicul din România va afla cine sunt primii finalişti Eurovision 2019 în show-ul care deschide competiţia, marţi, de la ora 22.00.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co