Spitalul de Urgență din Deva, în carantină. Aproape 300 de cadre medicale, infectate în ţară
Un nou focos de infecţie cu noul coronavirus este în ţară! Mai exact este vorba de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, care este închis, începând de duminică seara, în totalitate, după ce patru medici, dintre care doi de la Secţia de Onclogie, au fost testaţi pozitiv!
În urma acestei situaţii, Daniela Roșca – managerul Spitalului Județean de Urgență din Deva, a fost suspendată din funcţie, luni dimineață, a anunţat Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara.
Mai sunt 69 de pacienți, care în perioada următoare vor fi izolați, li se vor face testele și încercăm să îi externăm”.
Acesta este al treilea spital din țară intrat în carantină, după Spitalul Dimitrie Gerota din București și Spitalul Județean Suceava.
Nu mai puţin de 285 de cadre medicale din ţară sunt infectate cu noul tip de coronavirus, potrivit raportărilor către Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Dintre aceste cadre medicale – 91 sunt medici, 90 – asistenţi medicali, 26 – infirmiere, 8 – îngrijitoare şi 70 – personal auxiliar, anunţă Ministerul Sănătăţii.
Pe judeţe situaţia se prezintă astfel:
* Arad – 16 (5 medici, 3 asistente, 8 personal auxiliar)
* Bucureşti – 45 (14 medici, 11 asistente, 5 infirmiere, 15 personal auxiliar)
* Botoşani – un medic
* Cluj – două persoane personal auxiliar
* Constanţa – un asistent medical
* Covasna – 6 (5 medici, 1 asistent)
* Galaţi – 4 (3 medici, 1 personal auxiliar)
* Hunedoara – 15 (13 medici, 1 îngrijitoare, 1 personal auxiliar)
* Iaşi – 3 (2 medici, 1 asistent)
* Neamţ – 7 (2 medici, 3 asistenţi, 1 infirmieră, 1 personal auxiliar)
* Suceava – 181 (43 medici, 70 asistente, 20 infirmiere, 7 îngrijitoare, 41 personal auxiliar)
* Timiş – 2 (1 medic, 1 personal auxiliar)
* Vrancea – 2 (2 medici).
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.





