ACTUALITATE

Simulare de cutremur cu magnitudinea de peste 7

Un cutremur major, cu magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter, a fost simulat de cărtre Ministerul Afacerilor Interne care a iniţiat un exerciţiu de alarmare a structurilor pentru situaţii de urgenţă în Bucureşti şi în judeţul Iaşi, informează Mediafax.

“Ora şi momentul declanşării au fost ştiute doar de trei persoane, preşedintele Klaus Iohannis, primul ministru şi cu mine, pentru a ne asigura că vom avea o reacţie din partea sistemului, a structurilor care sunt implicate în astfel de situaţii cât mai autentică. Obiectivul acestui exerciţiu este în primul rând de a testa conceptul de intervenţie pe care l-am definit după tragedia de la Colectiv.

Ceea ce s-a întâmplat după Colectiv a fost să rescriem practic procedurile, conceptul pentru intervenţii în situaţii de urgenţă. Acest exerciţiu încearcă să valideze conceptul, să vedem dacă procedurile pe care le-am gândit duc la un procedeu de intervenţie unitar.

În al doilea rând, verificăm timpii de reacţie şi capacitatea de mobilizare a structurilor din toată ţara. Am hotărât să declanşăm exerciţiul în timpul zilei şi nu noaptea pentru că vrem să vedem în cât timp va ajunge coloana de maşini de intervenţie ISU dintr-un judeţ de la marginea ţării la Bucureşti.

Noaptea, condiţiile de trafic erau mult mai reduse. Astăzi şi mâine vrem să împingem capacitatea de mobilizare a forţelor noastre la maxim pentru a vedea cât de capabili suntem să răspundem la astfel de situaţii. În acest exerciţiu vor fi implicaţi toţi actorii, toate structurile, toate autorităţile responsabile în astfel de situaţii: IGSU, spitalele, ambulanţa, IGAV, toate.

La nivel de comunicare, vrem sa replicăm modul în care am comunica într-o astfel de situaţie. Gestiunea exerciţiului se muta la facilitatea de la Ciolpani, pentru că în cazul unui cutremur major tot acolo se va muta şi structura de comanda a ministerului. Facilitatea de acolo e structurată să reziste la un cutremur de peste 8 grade”, a declarat ministerul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, într-o conferinţă de presă.

Sursa: Mediafax

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co