ACTUALITATE

Procurorul general al României vrea declasificarea documentelor despre Revoluție

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, vrea declasificarea tuturor documentelor care pot aduce clarificări în dosarul Revoluţiei, transmite Mediafax. Anunțul a fost făcut în urma precizărilor procurorilor militari care au au extins săptămâna trecută cercetările pentru infracţiuni contra umanităţii.

“Evident, toate documentele care pot să aducă o contribuţie pentru a clarifica situaţia de fapt de la Revoluţie trebuie declasificate”, a declarat Augustin Lazăr la sediul CSM.

Astfel, cercetările în Dosarul Revoluţiei au fost extinse in rem, anchetatorii precizând vor fi investigate inclusiv fapte comise după 22 decembrie, perioadă în legătură cu care, anterior, s-a constatat că nu sunt indicii privind infracţiuni.

“Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acţiunile desfăşurate şi măsurile dispuse, noua conducere politică şi militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea integrităţii fizice şi psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii contra umanităţii”, transmite Parchetul General.

Efectuarea de cercetări ce vizează evenimentele ulterioare datei de 22 decembrie a fost unul dintre punctele menţionate în cererea de redeschidere a dosarului.

“Până la data de 22 decembrie 1989, ora 12.00 comanda armatei era asigurată, potrivit Legii 5/1969 de Consiliul Apărării Republicii Socialiste România, dar în mod nejustificat ancheta nu şi‐a propus şi pe cale de consecinţă nu a stabilit cine a preluat comanda armatei la data de 22 decembrie 1989. Ancheta nu stabileşte şi nici nu şi‐a propus să stabilească cine anume trebuia să exercite comanda armatei şi cine a exercitat‐o efectiv, luând în considerare numirea generalului Victor Stanculescu în funcţia de ministru al Apărării Naţionale, revenirea generalului Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major al Armatei de la Timişoara în ziua de 22 decembrie, demisia guvernului Dăscălescu, difuzarea informaţiei potrivit căreia generalul Nicolae Militaru a preluat comanda armatei.

Sursa: Mediafax

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co