Stiri

Serviciul de Informaţii contrazice cifrele prezentate de şeful Comisiei de control al SRI

SRI anunță că între 2004 – 2016 au fost solicitate 28.784 mandate de securitate naţională. Dintre acestea puţin peste 9.200 au fost mandate iniţiale, iar numărul de persoane ale căror drepturi şi libertăţi au fost restrânse în baza autorizaţiei a fost de 20.907.

SRI precizează că a solicitat pentru 16.175 de persoane, dintre cele 20.907 vizate de mandatele iniţiale, completări ale măsurilor tehnice dispuse iniţial de instanţa de judecată.

Serviciul mai transmite că aceste date au fost puse la dispoziţia Comisiei de Control a SRI, la solicitarea acesteia, adresată în noiembrie anul trecut.

Preşedintele Comisiei de control SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat, joi, că în perioada 2005-2016 mai mult de şase milioane de români au fost interceptaţi de SRI, dar şi că a fost sesizat că în 2012 aproape tot Guvernul şi peste 100 de parlamentari au făcut obiectul acestei proceduri.

”Avem la comisie o serie de date care arată că avem o creştere a mandatelor de securitate naţională de la 1395 în anul 2005, până la 3701 mandate în 2013, adică aproape de trei ori. La nivelul mandatelor per total de acte de autorizare şi supraveghere avem creşteri de la 5000 – 2005, 8000 – 2006 până la cifre de genul peste 44.000 în anul 2014, respectiv peste 51.000 în anul 2015, iar în 2016, o dată cu apariţia deciziei CCR, vorbim de 12.000 în primele două luni de zile. Totalul acestor acte de autorizare şi supraveghere în perioada 2005 – 2016 înseamnă peste 311.000 de mandate. În contextul în care pe un mandat de supraveghere putem să ne gândim că vorbim de o medie de 20 de persoane sau de posturi interceptate, putem să gândim că au fost mai mult de 6 milioane de persoane interceptate în această perioadă”, a declarat preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, Claudiu Manda.

El a mai specificat că cifra mandatelor de interceptare ar putea fi mult mai mare, în condiţiile în care nu a avut acces la datele din 2016 şi 2017. Claudiu Manda a precizat și faptul că va solicita SRI numărul mandatelor pe securitate naţională.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co