ACTUALITATE

#Şcolile şi grădiniţele din Capitală ar putea rămâne închise şi miercuri

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, astăzi, la comandamentul de iarnă, că în cursul serii se va întâlni cu ministrul Educaţiei şi cu primarii de sector, iar împreună vor decide dacă #şcolile rămân închise şi miercuri, scrie B365.ro.

“În ceea ce privește cursurile, în această seară vom lua o decizie, dacă se prelungește suspendarea și pentru miercuri, pentru că se anunță un vârf de temperaturi scăzute. Ar fi foarte grav, ca după ce i-am protejat pe copii două zile, să îi scoatem în ger năprasnic”, a declarat Gabriela Firea.

Capitala va fi de luni sub cod portocaliu de ger, temperaturile vor fi, în noaptea de luni spre marţi, de minus 18 – minus 20 de grade, iar în zona preorăşenească vor ajunge la minus 23 de grade, ce reprezintă maximul de temperaturi negative din această iarnă, a anunţat, luni, reprezentantul Administraţiei Naţioanale de Meteorologie, Gabriela Băncilă, la comandamentul de iarnă de la Primăria Capitalei.

Potrivit ultimelor informaţii, cursurile vor fi suspendate, în totalitate, astfel:

Luni, 9 ianuarie: Bacău, Olt, Iași, Neamț, Timiș, Galați, Maramureș, Brăila, Vaslui, Dolj, Suceava, Giurgiu, Teleorman, Botoșani, Buzău, Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Vrancea, Tulcea și Municipiul București.

Marți, 10 ianuarie: Tulcea, Bacău, Olt, Iași, Neamț, Timiș, Galați, Maramureș, Dolj, Suceava, Botoșani, Buzău, Ialomița, llfov, Constanța, Vrancea și Municipiul București.

Şi universităţile au decis suspendarea activităților didactice în zilele de 9 și 10 ianuarie 2017. Astfel, vor fi închise următoarele instituţii de învăţământ superior:

Institutul Teologic Penticostal din București
Universitatea „Ovidius” din Constanța
Universitatea Maritimă din Constanța
Universitatea Politehnica din București
Universitatea Tehnică de Construcții din București
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București
Universitatea Emanuel din Oradea

Sursa: B365.ro

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co