Cod portocaliu de ger în Bucureşti şi în aproape toată ţara

Capitala a intrat de astăzi, de la ora 10.00, sub cod portocaliu de ger, a anunţat Gabriela Băncilă, meteorolog al Administraţiei Naţionale de Meteorologie la comandamentul de iarnă de la Primăria Capitalei, informează Mediafax.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod portocaliu de ger, valabilă luni şi marţi, pentru aproape toată ţara.
Meteorologii avertizează că, în intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi în Maramureş, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade.
Totodată, ANM a emis şi o atenţionare cod galben de ger pentru cinci judeţe din vestul ţării, respectiv Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş Severin. Aici, vremea va fi geroasă îndeosebi în cursul nopţilor şi al dimineţilor, când valorile termice se vor situa frecvent sub -15 grade.
Meteorologul a anunţat că în Bucureşti se vor înregistra valori maxime de -11 grade Celsius în timp ce minima va fi în jurul valorii de -20 de grade Celsius.
Sursa: Mediafax
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.