Scădere cu 20% a tăierilor ilegale de păduri, comparativ cu anul trecut
În primele șase luni ale anului, volumul tăierilor ilegale din pădurile de stat administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a înregistrat o scădere cu aproape 20 de procente în comparație cu primul semestru al anului trecut.
Astfel, în primul semestru din acest an s-au înregistrat 15.623 de metri cubi tăiați ilegal în pădurile de stat administrate de Romsilva față de 19.450 de metri cubi în perioada similară a anului trecut, ceea ce înseamnă o scădere cu 19,67%, informează Romsilva.
Se confirmă astfel tendința de diminuare semnificativă a volumului tăierilor ilegale în pădurile proprietate publică a statului, înregistrată în ultimii doi ani.
Pentru a preveni tăierile ilegale, Romsilva a efectuat în total, în primele șase luni, 45.862 de acțiuni de control la circulația materialului lemnos, din care 8.899 au fost efectuate împreună cu Poliția Română. De asemenea, au fost efectuate alte 113 controale la instalațiile de debitat masă lemnoasă, 73 fiind efectuate împreună cu polițiști, în baza protocoalelor de colaborare.
În total, s-au constatat 813 infracțiuni silvice, din acestea fiind soluționate până în prezent 15. Totodată, au fost constatate 6.118 de contravenții silvice, valoarea totală a amenzilor fiind de 12.892.236 de lei, fiind confiscați și 8.166 de metri cubi de lemn.
Valoarea totală a pagubelor provenite din tăieri ilegale și pășunat abuziv se ridică la 6.974.695 de lei.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



