Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Regatul Unit a autorizat vaccinul anti-COVID. UE critică aprobarea rapidă

Oficialii Uniunii Europeane au criticat aprobarea rapidă de către autorităţile britanice a vaccinului împotriva COVID-19 produs de Pfizer-BioNTech. Ei susțin că procedura europeană, deşi puţin mai lentă decât cea britanică, este mai riguroasă, relatează presa internațională.

Regatul Unit a devenit miercuri prima ţară din lume care a autorizat utilizarea pe scară largă a unui vaccin împotriva COVID-19, aviz venit la puţin mai mult de o lună după începerea evaluării testelor clinice efectuate în regim de urgenţă.

Reprezentanții Agenţiei Europeane pentru Medicamente, însărcinată cu omologarea medicamentelor în UE, au reacţionat imediat la anunţul britanic. Ei consideră că procedura europeană de autorizare este mai de încredere, întrucât se bazează pe mai multe date şi implică mai multe verificări.

O autorizaţie provizorie pentru vaccinul Pfizer-BioNTech este așteptată în țările din spațiul comunitar până pe 29 decembrie.

Unii europarlamentari au fost chiar şi mai duri în criticile lor faţă de Regatul Unit, ţară care a ieşit anul acesta din UE şi se află în negocieri delicate cu europenii privind relaţiile post-Brexit.

”Considerăm această decizie problematică şi recomand statelor membre să nu repete procesul în acelaşi mod” ca britanicii, a declarat un eurodeputat membru al partidului cancelarului german Angela Merkel.

Conform normelor europene, un astfel de vaccin necesită autorizarea Agenţiei Europeane pentru Medicamente, dar statele membre ale UE pot să apeleze la o procedură de urgenţă care le permite distribuirea temporară a vaccinului.

Agenţia de Reglementare a Produselor Sanitare şi Medicale din Regatul Unit a insistat că autorizarea vaccinului produs de compania americană Pfizer împreună cu cea germană BioNTech a fost efectuată ”fără a omite proceduri”.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co