Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Referendum pentru redefinirea familiei

Românii ar putea fi chemați în această toamnă la vot pentru a spune dacă sunt de acord sau nu cu redefinirea familiei. În Parlament, marile partide susțin ideea că familia este uniunea dintre un bărbat și o femeie. „Sunt un fanatic religios. Sunt un om tradiţionalist, dacă pentru asta pot fi considerat fanatic religios, sunt un fanatic religios, un creştin ortodox şi eu văd familia formată dintr-un bărbat şi o femeie şi când vrea Dumnezeu şi cu copii”, a declarat Liviu Dragnea, preşedintele PSD, încă din toamna lui 2016.
Singurii care se opun acestui demers sunt parlamentarii USR. Ei au convocat un referendum intern pe această temă, iar câștigători au fost cei care se opun familiei tradiționale.
Decizia a fost luată chiar cu prețul plecării din partid a lui Nicușor Dan, cel care a fondat USR.
Familia tradiţională va primi în Parlament şi voturile celor de la PMP.
Pentru a fi valid referendumul pentru modificarea Constituției este nevoie de o prezență de peste 30%.
Inițiativa cetățenească de redefinire a familiei în Constituţie a fost semnată de trei milioane de persoane şi se află în aceste moment în Parlament.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co