PSD: Măsurile de relaxare luate de Guvern, de la 1 iunie, sunt discriminatorii
Oficialii PSD susţin că decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, aplicabilă de la 1 iunie, conţine prevederi “discriminatorii” şi cer eliminarea lor imediată. Social-democrații consideră că interzicerea participării persoanelor nevaccinate anti-COVID la anumite evenimente, chiar dacă acestea au fost testate negativ pentru SARS-CoV-2 sau au fost imunizate prin boală, reprezintă o abordare “neconstituţională” şi “anti-europeană”.
Comunicat PSD
“PSD somează Guvernul să revizuiască imediat decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care conţine numeroase elemente de discriminare a unor largi categorii de cetăţeni, contrar principiilor adoptate la nivelul Uniunii Europene. Atâta timp cât în România nu există nicio lege adoptată de Parlament care să prevadă obligativitatea vaccinării anti-COVID-19, orice discriminare pe acest criteriu este ilegală şi neconstituţională”.
Potrivit social-democraţilor, în deciziile adoptate la nivelul Uniunii Europene se asigură “un tratament egal” pentru persoanele care îndeplinesc cel puţin unul dintre cele trei criterii: vaccinare, test negativ, imunizare prin boală.
Guvernul a anunțat noi măsuri de relaxare, de la 1 iunie. Printre acestea se numără faptul că angajaţii vaccinaţi anti-COVID nu vor mai fi obligaţi să poarte masca de protecţie dacă lucrează cel mult cinci într-un spaţiu închis. Totodată, s-au decis să fie permis accesul turiștilor străini pe teritoriul țării.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.